“Guvernul i-a declarat pe cei doi responsabili persona non grata pentru că au comis activităţi incompatibile cu statutul lor de membri ai unei misiuni diplomatice”, potrivit sursei citate.
Astfel, India pune în aplicare articolul 9 din Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, încheiată în data de 18 aprilie 1961.
Ei urmează să părăsească India “în 24 de ore”, a adăugat ministerul.
La începutul lunii mai, Germania a anunţat că va judeca începând din 25 august un cetăţean indian acuzat de spionare a comunităţii sikh şi kashmiriene în beneficiul serviciilor secrete indiene.
Suspectului, identificat ca Balvir S., 54 de ani, i se reproşa că ar fi lucrat cu Agenţia indiană de informaţii externe din 2015.
India şi Pakistanul, ambele puteri nucleare, s-au confruntat în trei războaie de la obţinerea independenţei lor în 1947 din partea Marii Britanii, dintre care două au fost pentru Kashmir.
New Delhi se confruntă de 30 de ani cu o insurecţie separatistă, soldată deja cu zeci de mii de morţi, în principal civili, în această parte a regiunii hmalayene, populată majoritar de musulmani, aflată sub controlul său.
India acuză Pakistanul că susţine insurgenţii, care se bucură şi de sprijinul unei părţi a populaţiei locale.