Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că guvernul SUA ar putea începe distribuirea unui vaccin împotriva COVID-19 încă din octombrie.
„Suntem foarte aproape de acel vaccin şi cred că suntem mult mai aproape decât cred că vor majoritatea oamenilor să spună”, a declarat Trump în cadrul unui briefing de presă de la Casa Albă, potrivit NBC News.
„Credem că putem începe distribuirea de la mijlocul lunii octombrie. Deci, de îndată ce va fi gata, vom putea începe. Aceasta va fi de la mijlocul lunii octombrie. S-ar putea să fie ceva mai târziu”, a adăugat el.
Trump a declarat că SUA a pus la dispoziţie toate materialele necesare, iar oficialii din domeniul sănătăţii vor putea distribui cel puţin 100 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul anului. „Vaccinul ar putea fi distribuit începând din octombrie sau noiembrie, dar nu cred că va fi mai târziu de această dată”, a mai spus liderul de la Casa Albă.
Citește întreg articolul pe www.vp-news.com.